Comunicari stiintifice
Posted: Wed May 20, 2009 7:46 am
Postez aici cîteva constatări/observaţii/sfaturi în urma recent încheiatei sesiuni naţionale de comunicări ştiinţifice de la Politehnica. Am fost şocat de ceea ce am văzut. Poate voi relua, mai elaborat, ceva din ce vă spun acum, în altă parte; dar poate e util să transcriu aici, pentru uzul utilizatorilor mateforum, impresiile mele.
1. Puţină lume înţelege că o comunicare ştiinţifică nu e o temă de seminar. NU vii să comunici ce ai citit (e minunat ca cineva să citească „în plus”, dar nu ajunge). O comunicare ştiinţifică trebuie să aibă ceva original, cît de mic. Dacă nu un rezultat nou, atunci o demonstraţie nouă sau o legătură neaşteptată. Dar simple aplicaţii, folosirea unui soft pentru calcule, varierea condiţiei iniţiale etc. nu reprezintă comunicări ştiinţifice. Evident, e în primul rînd vina profesorilor care încurajează acest tip de „comunicare ştiinţifică”.
2. Nu facem cercetare ca să avem ce comunica, ci invers: avem (uneori) ce spune altora pentru că am făcut cercetare. Şi am făcut pentru că ne preocupă, nu pentru că vrem să avem ceva premiabil. Asta mi s-a părut cel mai grav. Copii educaţi de profesorii lor să trişeze! Studenţi care veneau cu o morgă incredibilă şi vorbeau despre lucruri pe care nu le înţelegeau, umflîndu-se în pene şi aruncînd praf în ochi despre noutatea absolută a demersului, a rezultatului etc. Jalnic. Nu poţi face cercetare fără un pic de modestie. În plus, în meseria asta nu poţi păcăli, pe termen lung, pe nimeni (cel mult pe proşti; dar merită efortul?)
3. La o conferinţă (sau sesiune de comunicări) nu prezentăm articole, ci rezultate. Cinste studenţilor care, la vîrsta asta, deja au publicat! Dar o conferinţă e altceva decît o lectură publică. O prezentare ar trebui să conţină: enunţul problemei, motivaţia ei, descrierea rezultatului şi, eventual, în limita timpului, schiţa demonstraţiei (sau explicarea tehnicii), cu accent pe ce aduce nou, comparat cu alte rezultate similare; în final, posibile dezvoltări ulterioare. E ineficient, pentru că nu poate fi bine urmărit, să venim cu fotocopia unui articol lung (dacă articolul e scurt, mai merge), pe care să o baleiem pe repede înainte şi înapoi. Comunicarea la o conferinţă e de altă natură decît cea prin scris. În orice caz, conectarea directă la un articol publicat sau pus pe o bază de date e de prost gust: e dovada infatuării (mai ales la nivelul acesta, la care majoritatea nu a publicat) şi a faptului că vorbitorul nu a catadicsit să se pregătească în mod special pentru conferinţă.
4. Nu orice rezultat se pretează comunicării orale, la o conferinţă. Ce are de cîştigat auditoriul de la un vorbitor care spune lucruri de felul: „asta nu pot explica, e prea lung, aici e multă tehnică şi nu pot să intru în detalii” etc? Trebuie alese acele rezultate despre care se poate vorbi. „Despre ce nu se poate vorbi trebuie să tăcem” (citat aproximativ din Wittgenstein).
5. Mergem la o conferinţă ca să comunicăm rezultate, nu ca să arătăm ce inteligenţi/culţi/savanţi sîntem. În plus, mergem şi ca să-i ascultăm pe ceilalţi. A sta în sală numai în postura de vorbitor, a nu-i asculta şi pe ceilalţi participanţi e un gest extrem de ofensator (denotă dispreţ, convingerea că nimeni nu are de spus ceva care te-ar putea interesa etc.)
6. Ar fi de dorit să evităm într-o prezentare referirile la istoria personală, la impresiile trăite, panseurile despre rolul matematicii (filozofarea, în general). Sînt inutile digresiunile de felul acesta, nu lămuresc cu nimic subiectul (dar spun ceva despre vorbitor, uneori nu tocmai de bine). Ele pot fi savuroase şi utile cînd vin din partea cuiva cu o anumită vîrstă şi experienţă, dar devin ridicole în gura unui tînăr. De asemenea, e stupidă prezentarea făcută cu culori care nu fac vizibil tocmai scrisul, aglomerarea de imagini, poze etc. Nu asta contează la matematică.
7. O prezentare bună se face cu creta pe tablă, nu cu power-point. Dacă vrem să utilizăm calculatorul, latex-ul e cheia şi softul beamer (sau altul care să permită utilizarea latexului). Sau măcar scrisul cu Large şi afişarea unor slide-uri.
L.O.
1. Puţină lume înţelege că o comunicare ştiinţifică nu e o temă de seminar. NU vii să comunici ce ai citit (e minunat ca cineva să citească „în plus”, dar nu ajunge). O comunicare ştiinţifică trebuie să aibă ceva original, cît de mic. Dacă nu un rezultat nou, atunci o demonstraţie nouă sau o legătură neaşteptată. Dar simple aplicaţii, folosirea unui soft pentru calcule, varierea condiţiei iniţiale etc. nu reprezintă comunicări ştiinţifice. Evident, e în primul rînd vina profesorilor care încurajează acest tip de „comunicare ştiinţifică”.
2. Nu facem cercetare ca să avem ce comunica, ci invers: avem (uneori) ce spune altora pentru că am făcut cercetare. Şi am făcut pentru că ne preocupă, nu pentru că vrem să avem ceva premiabil. Asta mi s-a părut cel mai grav. Copii educaţi de profesorii lor să trişeze! Studenţi care veneau cu o morgă incredibilă şi vorbeau despre lucruri pe care nu le înţelegeau, umflîndu-se în pene şi aruncînd praf în ochi despre noutatea absolută a demersului, a rezultatului etc. Jalnic. Nu poţi face cercetare fără un pic de modestie. În plus, în meseria asta nu poţi păcăli, pe termen lung, pe nimeni (cel mult pe proşti; dar merită efortul?)
3. La o conferinţă (sau sesiune de comunicări) nu prezentăm articole, ci rezultate. Cinste studenţilor care, la vîrsta asta, deja au publicat! Dar o conferinţă e altceva decît o lectură publică. O prezentare ar trebui să conţină: enunţul problemei, motivaţia ei, descrierea rezultatului şi, eventual, în limita timpului, schiţa demonstraţiei (sau explicarea tehnicii), cu accent pe ce aduce nou, comparat cu alte rezultate similare; în final, posibile dezvoltări ulterioare. E ineficient, pentru că nu poate fi bine urmărit, să venim cu fotocopia unui articol lung (dacă articolul e scurt, mai merge), pe care să o baleiem pe repede înainte şi înapoi. Comunicarea la o conferinţă e de altă natură decît cea prin scris. În orice caz, conectarea directă la un articol publicat sau pus pe o bază de date e de prost gust: e dovada infatuării (mai ales la nivelul acesta, la care majoritatea nu a publicat) şi a faptului că vorbitorul nu a catadicsit să se pregătească în mod special pentru conferinţă.
4. Nu orice rezultat se pretează comunicării orale, la o conferinţă. Ce are de cîştigat auditoriul de la un vorbitor care spune lucruri de felul: „asta nu pot explica, e prea lung, aici e multă tehnică şi nu pot să intru în detalii” etc? Trebuie alese acele rezultate despre care se poate vorbi. „Despre ce nu se poate vorbi trebuie să tăcem” (citat aproximativ din Wittgenstein).
5. Mergem la o conferinţă ca să comunicăm rezultate, nu ca să arătăm ce inteligenţi/culţi/savanţi sîntem. În plus, mergem şi ca să-i ascultăm pe ceilalţi. A sta în sală numai în postura de vorbitor, a nu-i asculta şi pe ceilalţi participanţi e un gest extrem de ofensator (denotă dispreţ, convingerea că nimeni nu are de spus ceva care te-ar putea interesa etc.)
6. Ar fi de dorit să evităm într-o prezentare referirile la istoria personală, la impresiile trăite, panseurile despre rolul matematicii (filozofarea, în general). Sînt inutile digresiunile de felul acesta, nu lămuresc cu nimic subiectul (dar spun ceva despre vorbitor, uneori nu tocmai de bine). Ele pot fi savuroase şi utile cînd vin din partea cuiva cu o anumită vîrstă şi experienţă, dar devin ridicole în gura unui tînăr. De asemenea, e stupidă prezentarea făcută cu culori care nu fac vizibil tocmai scrisul, aglomerarea de imagini, poze etc. Nu asta contează la matematică.
7. O prezentare bună se face cu creta pe tablă, nu cu power-point. Dacă vrem să utilizăm calculatorul, latex-ul e cheia şi softul beamer (sau altul care să permită utilizarea latexului). Sau măcar scrisul cu Large şi afişarea unor slide-uri.
L.O.
"intre cele doua anunturi' am fost informat ca nu e nici o legatura